Salată fresh cu pui și bulgur

  • Copiază link-ul în clipboard
Salată fresh cu pui și bulgur main image
Tehnologie asociată:
Plite Whirlpool: rezultate perfecte de gătire fără efort
Află mai multe
Nivel de dificultate
Uşor
Timp de pregătire
20 minute
Timp de gătire
50 minute
Porții
2 persoane
Rețete preparate de
Nicolai Tand
Amestecă niște ridichi, ceapă verde, salată, pune și bulgur deasupra, carne de pui...simplu și gustos, nu?! Urmărește pașii din rețetă și gătește o salată fresh, de vară, cu pui, a'la Chef Nicolai Tand.
Salată fresh cu pui și bulgur ingredients
Omnivor

Ingrediente

  • Carne de pui 2 pulpe de pui
  • Bulgur 100 g
  • Salată verde 1
  • Ridichii 5
  • Ceapă verde 10
  • Ceapă 1
  • Usturoi 2 căței
  • Lămâie 1
  • Gălbenuș de ou 1
  • Muștar 1 linguriță
  • Anșoa 2 bucăți
  • Ulei de măsline 100 ml
  • Oțet balsamic 10 ml/ 2 linguri
  • Sare
  • Piper
Salată fresh cu pui și bulgur - video cover

Pași

1. Asezonează carnea de pui cu sare, piper, ulei de măsline, usturoi și zeamă de lămâie.
2. În timp ce carnea de pui este la marinat, așează o tigaie pe plita pe inducție și adaugă ulei de măsline. După ce uleiul s-a încins, adaugă o ceapă tăiată mărunt și gătește până când ceapa se înmoaie.
3. Adaugă bulgurul peste ceapa confiată și condimentează cu sare, piper și zeamă de lămâie. Adaugă apă și lasă bulgurul la fiert, la o temperatură mai scăzută, timp de 10 minute, amestecând constant. Când bulgurul este gătit, ia tigaia de pe plită pentru a se răci.
4. Taie ceapa verde, ridichiile, salata și pune-le într-un bol. Pentru ca ridichiile să rămână crocante, Chef Nicolai Tand recomandă să fie puse într-un bol cu apă rece. Adaugă mărar, condimentează după gust cu sare, piper, zeamă de lămâie și asezonează cu sos vinaigrette.
5. Pune ulei într-o tigaie, iar după ce acesta s-a încins, așează carnea de pui și adaugă usturoi pentru o aromă mai intensă. Chef Nicolai Tand recomandă să așezi în tigaie carnea de pui pe partea cu grăsime. Lasă carnea de pui să se rumenească pe ambele părți. Pentru o carne de pui suculentă, adaugă apă și lasă la gătit aproximativ 12 minute.
6. Pentru prepararea sosului vinaigrette, folosește zeama obținută în urma gătirii cărnii de pui. Toarnă-l într-un vas și adaugă o linguriță de muștar, un gălbenuș de ou, anșoa, oțet balsamic, ulei de măsline, sare și piper. Mixează-le și gata sosul. Adaugă-l peste salată și amestecă.
7. Într-o farfurie adâncă pune salata și adaugă deasupra bulgurul și carnea de pui tăiată felii. Poftă bună!
Plite Whirlpool: rezultate perfecte de gătire fără efort

Tehnologie asociată:

Plite Whirlpool: rezultate perfecte de gătire fără efort

Gama de plite pe inducție Whirlpool, pentru o experiență culinară intuitivă.
Mai multe rețete